O iarnă superbă
Florea Elena
Într-o zi mohorâtă, cu norii îngrămădiţi unul peste altul, de parcă ar fi căzut prima ninsoare, câte-un fulg fin
de nea a început să cadă uşor peste casele oamenilor.
Copiii
n-au mai putut de fericire. Ieşiră în curte strigând şi alergând printre fulgii mari şi deşi. Nu
trecu mult timp şi toate curţile erau îmbrăcate într-o haină albă de nea. Iar
cei mici n-au stat pe gânduri că au şi
făcut, ca prin minune, un om de zăpadă: cu un morcov, un fular, o căciulă,
nişte nasturi din tăciune.
A
doua zi, când vrură din nou să iasă la joacă, cineva le ieşi în cale: o bonă rea, urâtă, urlând din faţa uşii de se clătina casa.
-Ce mai căutaţi afară? N-aţi fost şi ieri?
Un singur copil a avut curajul să-i
răspundă.
-Ba da, am
fost şi ieri, dar iarna este atât de minunată
încât am sta toată ziua afară.
Acele cuvinte o înduioşară pe femeie şi îi lasă pe
copii să iasă afară, dar ieşi şi ea să se joace în zăpadă. Şi dintr-o dată, ea
nu mai era urâtă si vocea-i devenise blândă şi plăcută. Ce transformare!
