Peisajul toamnei
În răcoarea diminetii, pădurea părea de aramă, poleită de razele soarelui.Toamna târzie îşi îngrămădea norii negri şi mişcători deasupra muntelui.Pe pământul amorţit cad miresme stinse şi frunze veştejite.Vântul adie uşor prin livezi împrăştiind arome dulci şi amărui.Se simte parfumul îmbietor al fructelor coapte.
Liniştea se înăbuşă în sunetul cristalin al râului. În curând nu se va mai auzi nimic, nici zumzetul insectelor.
Toamna se sfârşeşte pe nesimţite ascunzând tainic mistere.Câmpiile şi grădinile se usucă lăsand în urmă poveri grele.
Copacii şi-au pierdut podoaba, iar frunzişul ruginu este aşezat în tot codrul. Fiecare frunză îmi şopteşte fericire, bruma argintie a împodobit grădina, iar gâzele plăpănde amorţesc de frig.
Vin nopţile răcoroase, iar frigul se lasă uşor, spulberând tainele ascunse ale toamnei.
Toamna ne încântă cu tot felurile de bogăţii, ea ne face să zâmbim cu toate fructele şi legumele ei.
Iar după ce ne arată aceste lucruri minunate se sfârşeşte atât de repede ca şi cum nu ar fi fost până acum. Ea ne fură mintea cu miresmele ei îmbietoare.
Afară este foarte frig, iar păsărelele pleacă în ţările calde şi ne lasa singuri iarna ce o să vină.
În curând o să dispară frunzele cenuşii care ne mai rămăseseră să ne aducă aminte de toamna ce a trecut, iar când ne gândim că a trecut sufletul îndurerat ne plânge ca nopţile friguroase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu